Centrul de terapii si prevenție
Viziteaza-ne
Calea Bucuresti 54, Et. 1, Brasov
Suna-ne
+4 0771 423 197
Trimite-ne un mesaj
contact@terapiileia.ro
Program
Lu - Vi: 9AM - 9PM

Te iubesc, femeie!

Azi, acum si aici pot sa scriu cu detasare despre aceste lucruri fara sa plang, sa ma lamentez si sa pun pasiune in ce spun. Si pentru asta mi-a trebuit mult timp sa reusesc sa ajung sa astern aceste randuri pe hartie.

Azi scriu despre mine si despre sufletul meu. Azi realizez cat de putin m-am iubit, cat de putin m-am respectat si m-am apreciat. Si toata viata mea am cautat iubirea sub diverse forme. Am cersit iubirea, am mimat iubirea, am interpretat diverse roluri: de iubita, amanta si sotie.

Toata viata mea mi-am dorit sa fiu in centru atentiei, si asta datorita unei mame preocupate de cariera si apoi de geloziile pentru tata. Aparent, provin dintr-o familie extrem de educata si de culta, care mi-a ajutat foarte mult. II multumesc mamei pentru ceea ce m-a invatat doar ca draga de ea, mi-a dat si fricile ei, si credintele limitative si am purtat multa vreme traumele arborelui meu genealogic. Am fost un copil ascultator si mult prea sensibil pentru vremurile ce au urmat. Eu credeam ca toata lumea e buna si draguta ca acasa si mi-am luat-o de atatea ori. M-am identificat totusi cu Scarlett O’hara din Pe aripile vantului,cu povestile cu zane ale fratilor Grimm si cu luptatori daci. Am fost si sunt o mare calma si linistita dar foarte adanca. Avand doua nume, Oana Catalina, am imbinat tenacitatea si darzenia fiicei lui Stefan cel Mare cu creativitatea si romantismului Catalinei din Luceafarul.

In lumea povestilor de dragoste, am trait o multime si cum spuneam, am cautat iubirea in toate formele ei. Iubirea ludica, carnala, frateasca, parinteasca si pe cea spirituala. Am avut nevoie de validari si de confirmari a ceea ce sunt, a ceea ce vreau sa devin, am simtit nevoie mereu de apartenenta a unui grup. In toate relatiile mele a guvernat frica de abandon si de singuratate, foarte adanca imprimate prin mostenirea genetica de pe linia mamei. De la tata am luat totusi curajul sa fiu corecta si sa ma tin de cuvant. Pana acum 2 ani nu am avut curaj sa ma uit in mine, am avut tentative dar sa-mi infrunt intunericul si balaurii din mine, ei bine, nu!

Am avut atatea masti si am jucat atatea roluri incat uneori si eu am uitat cine sunt. Prea cocolisita si cu o mama sufocanta, am fost copilul rebel care a facut mereu de-a-ndoaselea decat mi-i se spunea. Am incalcat reguli doar de dragul teribilismului si am incasat umilinte si jigniri doar de dragul de a fi intr-o relatie. Compromisuri cat carul. Boli dezvoltate si tot tacamul. Toate fricile mamei mele mi-au fost transmise si am experimentat tot ce mamei i-a fost frica sa nu mi-i se intample.

Cand am inceput sa fac curatenie inauntrul meu toate provocarile au venit peste mine ca sa vad pe unde sunt. Sunt bine sau nu. Am eu atata lumina pe cat declar? Sunt pe calea cea buna? Etichetari cat cuprinde, despartiri de prieteni, rude, familie. Si da, am ramas pe drumul meu, am stiut cumva ca sunt pe drumul bun. Am avut 2 soti si multe povesti de dragoste. Am un trecut savuros si spumos. M-am pus la zid si am dat in mine cat am putut, m-am invinovatit pentru ca nu sunt o mama buna, ca nu sunt o sotie buna sau o prietena buna, ca nu am fost fiica dorita de mama si de tata, ca nu i-am ascultat, ca sunt oaia neagra a familiei care a divortat, care a dansat in bar de noapte sau care a defilat pe scena ca manechin(nu eram etichetate tocmai bine). M-am dus in lumea barbatilor si a finantelor tocmai sa-mi demonstrez mie ca nu sunt un simplu umeras de haine care se plimba pe scena si invarte barbatii cum vrea ea. Mi-am pus cenusa in cap cand am divortat si lumea se uita la mine ciudat. Am avut prietene care nu au mai vorbit cu mine de frica sa nu le “fur”sotul. Am plans pe umarul lui tata ca femeile ma invidiaza, barbatii ma vor doar ca trofeu si foarte putin vad si sufletul meu…..Asta pana la provocarea cu fetita mea. Atunci egoul meu a fost pus la mare incercare si mi-am resetat toate valorile. Si totusi, sotul m-a parasit spunandu-mi ca nu ma mai iubeste. II multumesc pentru ca a fost atat de sincer si cred, ca i-a trebuit mult curaj sa faca asta. M-am comparat cu alte femei, cu amanta sotului, cu prietene, cu vedete. mi-am zis ca altele au noroc si eu nu. Ca sunt frumoasa dar barbatii cauta doar aventuri si nimic mai mult. Increderea si stima mea de sine erau atat de jos incat viata asta mi-a demonstrat: cand o sa te iubesti pe tine?

Si cu fiecare persoana pe care eu o ajutam, cu fiecare gest de maica Tereza, cu fiecare : vreau sa te ajut” ma indepartam mai mult de mine, nu ma validam deloc si depresia era la ea acasa. Toti fugim de ceva si refulam undeva, ca este joc de noroc, alcool, shopping, munca sau droguri, de fapt, sufletul nostru este ignorat si nu avem curaj sa ne privim cu adevarat. sa recunoastem cine suntem si ce putem face pentru noi. Cu ce ma pot schimba eu pentru mine? Cum ma iubesc eu pe mine? Uitandu-ma in oglinda nu m-am placut, mereu m-am vazut prea grasa, prea slaba, prea inalta, prea pistruiata, prea normala…..nu mi-am validat nici corpul fizic, nici pe cel mental si nici pe cel emotional. M-am maritat cu un misogin care sa-mi demonstrez inteligenta in fata lui, m-am dus in zona financiara ca sa-mi demonstrez ca pot sa fiu si frumoasa si desteapta, am facut mereu ceva ca sa demonstrez ceva. Nu am lasat lucrurile sa curga normal si asta denota dintr-un control exagerat, specific zodiei mele de Leu. Si uite asa, m-am mintit pe mine, am facut misto de mine, si apoi m-am mirat de ce patesc ce patesc….pai cine era de vina? Nimeni altcineva decât eu.

Anul trecut am inceput sa ma onorez pe mine si sa ma iubesc, sa fac lucruri dragi sufletului meu, nimic ca trebuie ci doar din placere, am incetat sa mai fac compromisuri, am invatat sa spun si nu, am invatat sa spun lucruri;or pe nume,sa ma pun pe primul loc in viata mea. Sa nu am nevoie de nimeni ca sa fiu fericita. Eu sunt fericita cu mine.

Si da: ma uit in oglinda si zic: Te iubesc femeie cu toate defectele tale, cu toate imperfectiunile si greselile vietii. Invat din lectii, corectez si daca e necesar devin o varianta mai buna a mea. Si da, am avut curaj sa joc in prima mea piesa de teatru. Urmeaza un proiect maret pe care as vrea sa-l indeplinesc si stiu ca Universul tot va lucra pentru asta.

Te iubesc, femeie!