Centrul de terapii si prevenție
Viziteaza-ne
Calea Bucuresti 52, Parter, Brasov
Suna-ne
+4 0725 076 697
Trimite-ne un mesaj
contact@terapiileia.ro
Program
Lu - Vi: 09:00 - 19:30

Între Occident și Orient

Îmi place Osho – ca toți misticii, de altfel. De la început mi-a plăcut, așa cum mi-au plăcut toate scrierile care vin din Orient, din acea parte minunată și exotică de lume. Am avut mereu sentimentul că ceea ce au păstrat discipolii lui de la el – si au transmis mai departe ca informație – reverberează puternic undeva în mine…Este atâta adevăr în filosofia, dar mai degrabă în înțelepciunea, în modul de viață al ființelor ce viețuiesc acolo!

Totuși, nu pot nega utilitatea învățăturilor creștine sau ale altor religii, pentru că până să îi descoperim, citim pe Kalidasa, Rumi,Tagore, Gibran, Osho, Gurdjieff și nu în ultimul rând pe Guénon sau pe contemporanul Chopra, am crescut în spiritul credinței creștine. Eu personal m-am născut în religia ortodoxă și, deși am simțit încă din adolescență atracția irezistibilă a Orientului, nu am uitat niciodată experiențele, trăirile avute în timpul rugăciunii, fie în altarul casei mele, fie în biserică la liturghie. Prin rugăciune și credință fermă m-am vindecat cu ani în urmă spontan de psoriazis, dar și de altele. Pe mine mama și bunica m-au învățat să am credință și asta mi-a fost multă vreme calea. Am fost educată să devin, nu să fiu. Lucruri ca trăirea prezentului, ființarea, acceptarea, viața ca o curgere nu erau cunoscute în cultura noastră, nici la noi acasă.

Mama era pasionată de clasicii ruși, iar tata căuta adevărul în scrieri de filosofie. Era marcat de Socrate, de filosofii greci și bineînțeles de personalitatea domnului profesor Bota, carismaticul nostru dascăl și vecin din orașelul meu natal, Predeal. Adevărat că nu în mod întâmplător spirite mari ca René Guénon, Mircea Eliade, Andrei Scrima sau Regina Maria au căutat într-acolo, știind că vor găsi adâncimea, înțelepciunea, liniștea, dar nici nu poți nega prima cale. Doar dacă te păcălește mintea. Și da, are ea mijloacele ei insidioase și subtile…Îti vâră ea înaintea ochilor mrejele Mayei, astfel încât să poți cădea ușor în capcanele egoului.

Și cu toate astea, Adevărul este Unic și nicio cale nu este greșită, toate căile sunt bune; pentru că, într-un fel sau altul, după îndelungi căutări – în exterior și în sine – , ele ne conduc tot Acasă sau Acolo.

Lucia Moglan